Presura_AlexandraSănătatea şi educaţia reprezintă barometrele de dezvoltare ale oricărui stat civilizat! A sosit, iată, timpul ca şi România să se înscrie în categoria ţărilor care demonstrează respect pentru oameni şi preocupare pentru viitor.

O naţiune cu speranţe într-o viaţă mai bună are nevoie de asigurarea sănătăţii cetăţenilor ei şi de o educaţie de calitate a copiilor noştri! Aceste două deziderate se pot realiza doar prin racordarea celor două domenii primordiale la nivelul occidental din punct de vedere salarial!

Astfel, primăvara a venit cu veşti bune din partea Guvernului pentru angajaţii din sănătate şi educaţie, ale căror salariile au fost majorate cu cel puţin 20%. Partidul Social Democrat dă un semnal clar şi fără echivoc că îşi duce la îndeplinire promisiunile făcute românilor în Programul de Guvernare, iar creşterea veniturilor angajaţilor din sănătate şi învăţământ va avea, indubitabil, beneficii pozitive pe termen mediu şi chiar scurt!Extrem de important pentru tineri şi viitorul acestora este majorarea veniturilor medicilor rezidenţi, cei care, până acum, abia aşteptau să îşi finalizeze studiile pentru a pleca în străinătate. Astfel, un medic rezident anul I care avea până acum un salariu brut de 2.769 lei va câştiga 5.700 lei, cei din anul II 6.100 faţă de 3.089, pentru cei din anul III va fi 6.700, raportat la 3.431, iar cei din anul IV vor primi 7.300 de lei, faţă de 3.524 în februarie.
Aceeaşi majorare cu 20% se va aplica, începând de la 1 martie, conform Legii salarizării, şi personalului care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat.Creşterile salariale din sănătate şi educaţie constituie şi o reparaţie morală pentru cadrele medicale şi didactice, remunerate o lungă perioadă sub nivelul pregătirii lor şi a valorii muncii depuse. De asemenea, aceste majorări vor avea drept efect imediat ocuparea posturilor din spitale şi şcoli, vacante sau foarte greu ocupabile până acum, din cauza neatractivităţii salariale.
Este de aşteptat, totodată, ca mulţi dintre medicii şi profesorii tineri care au plecat spre alte zări pentru a câştiga mai mulţi bani să se reîntoarcă în ţară, deoarece acum vor putea profesa acasă fără a mai avea grija zilei de mâine, salariile fiind la nivelul ţărilor dezvoltate din Uniunea Europeană.Plecarea medicilor şi a profesorilor din România, îndeosebi al tinerilor specialişti din aceste domenii, a fost o problemă nerezolvată de niciun Guvern după 1990.
Este aşadar remarcabil că Executivul PSD reuşeşte atingerea acestor ţinte salariale, dacă ne gândim că anul trecut procentul tinerilor medici care intenţionau să plece din ţară s-a redus cu 40%, după ce s-a anunţat creşterea eşalonată a salariilor acestora.Sunt sigură că aceste mărţişoare salariale vor dinamiza educaţia şi sănătatea, precum şi gradul de implicare a tuturor celor din aceste sectoare!
Sunt încrezătoare că măsurile guvernamentale vor diminua şi chiar vor stopa exodul tinerilor spre alte zări! România are o nevoie uriaşă de tineri bine pregătiţi, iar menţinerea acasă a specialiştilor din sănătate şi învăţământ va avea ca efecte directe atât creşterea speranţei de viaţă a românilor, precum şi îmbunătăţirea calităţii actului educaţional.
declarație politică deputat Alexandra Presură (Grup PSD) 
sursa: cdep.ro