Avocatul Radu Marinescu: Baroul Dolj, alături de alte barouri din țară, inițiază un protest

1248

Baroul Dolj, alături de alte barouri din țară, inițiază un protest. Avocații vor purta banderole albe, pentru început.

Protestul s-a născut din necesitatea acută de asigurare si mentinere a unui standard adecvat al activitatii colegilor care asigură asistența judiciară, obligatorie prin lege.

De exemplu, apăra inculpații acuzați de fapte de o anumită gravitate, care nu își permit un avocat ales, însă sfera practicii este mult mai largă de atât (inclusiv procese civile, asistență internațională etc).

Numai cine nu s-a confruntat cu problematica unei cauze penale (exempli gratia) nu știe cât de mult contează o apărare bună, calificată.

O astfel de activitate necesita însă o remunerație publică corespunzătoare.

Apărarea asta obligatorie, acum, un coleg „din oficiu” o face ,venind termen de termen, de câte ori este solicitat, pentru onorarii derizorii, stabilite printr-un protocol din anul 2015 între UNBR(avocatii) și Ministerul Justiției.

Undeva între 150 și 450 de lei net pentru un proces. Imaginati-vă, pentru comparație, să fiți operati de un chirurg plătit cu doar 2-3 sute de lei

Avocații au cerut revizuirea acestor onorarii; au cerut îmbunătățirea protocolului si renunțarea la practica reducerii de către organele judiciare a onorariilor, si așa derizorii, cuvenite pentru munca lor.

Din păcate dialogul părților a eșuat, până în prezent. Un compromis rezonabil nu a putut fi obținut. Solidaritatea profesională ne impune să fim alături de colegii noștri care încearcă să își facă datoria în condițiile unei acute subfinantari.

Gestul avocaților este un semnal de alarmă. Fără o avocatură puternică, statul de drept este în pericol.

In fața exceselor autorității, cum multe au fost recent devoalate, avocatul este antidotul care asigură restabilirea echilibrului firesc.

El nu trebuie uitat si nici munca sa nu trebuie plasată în sfera derizoriului.

Guvernul României a făcut multe pentru categorii profesionale însemnate; salarizarea unitara a adus creșteri deosebite ale veniturilor medicilor, profesorilor, personalului din administrație și multor altor categorii.

Cred că dorința legitimă de prosperitate a tuturor cetățenilor, reflectată în politicile publice recente, trebuie să se canalizeze si spre justa remunerare a activității impuse de lege unor avocați în interes cetățenesc.

Interesul public este ca activitatea lor să fie eficienta si, corelativ , corect răsplătită.

Cred cu tărie că doar printr-o reformă profundă a acestei profesii, realizată prin uniunea de perspectivă si acțiune a decidentilor profesionali si a celor politici ,exprimată în legislație modernă, adecvată importantei sociale a avocaturii, se va putea asigura standardul de calitate si eficienta al practicii profesionale, necesar protejarii drepturilor si libertăților fundamentale ale cetățenilor.

De aceea sper ca acest protest să rămână un singular avertisment că fără o avocatură respectată nu vom avea un stat de drept autentic si sigur.

Cu această speranță în suflet, de mâine voi purta, alături de colegii mei, banderola albă a avertismentului public.

av. Radu MARINESCU
consilier în Baroul Dolj