Circulația feroviară în zona viaductului de la Cârcea nu se reia înainte de 4 septembrie

1177

Reprezentanții CFR au anunțat că circulația feroviară pe firul II, la viaductul de la Cârcea nu se va relua decât în luna septembrie. Asta pentru că lucrările de ridicare a locomotivei și vagoanelor deraiate acolo pe 12 august sunt programate să se încheie pe 4 septembrie.

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că în această perioadă echipele de intervenție au lucrat pentru degajarea zonei de materialul rulant (locomotiva și vagon) deraiat rămas suspendat pe pod. Deoarece în zonă nu se poate interveni cu macaraua feroviară, este nevoie de intervenția cu o macara rutieră de mare tonaj (600 tone).

CFR mai precizează că au fost parcurse toate etapele și s-a finalizat contractarea unei firme care va realiza lucrările de înlăturare a materialului rulant aflat pe firul I al viaductului Cârcea, în vederea eliminării pericolelor existente constituite de aceste vehicule feroviare (locomotivă și vagon) si redeschiderea circulației feroviare pe firul II între stațiile CF Malu Mare și Banu Mărăcine.

În prezent se execută lucrările de realizare a unei platforme, care este necesară montării și poziționării macaralei de mare tonaj, urmând apoi să fie adusă și montată macaraua pe poziție.

Lucrările propriu-zise de înlăturare a materialului rulant aflat pe fir I al viaductului Cârcea vor fi terminate până la data de 4 septembrie 2018.

După degajarea zonei unde s-a produs evenimentul (firul I), circulația feroviară va putea fi reluată pe firul II, în condiții de siguranță.

Reamintim că în data de 12 august 2018 un tren, aparținând operatorului de marfă – Grup Feroviar Român (GFR), a deraiat pe firul I al viaductului Cârcea, prin depășirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulație aflat pe culoarea roșie. Trenul a intrat pe firul I de circulație, pe distanta Malu Mare – Banu Mărăcine, pe care accesul era interzis pentru circulația trenurilor, întrucât era închis pentru efectuarea lucrărilor de reparație capitală. Locomotiva și un vagon al trenului au deraiat și au rămas suspendate pe pod, iar 6 vagoane din compunerea trenului s-au răsturnat în valea traversata de viaductul Cârcea.

După evaluarea  primară de către personalul de specialitate CFR s-a hotârât ca circulația trenurilor să fie deviată pe ruta ocolitoare  Caracal – Piatra Olt – Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulației pe Magistrala CF 900 pe distanța Craiova – Caracal.

Măsura devierii circulației trenurilor pe ruta ocolitoare a fost luată pentru efectuarea în totalitate a operațiunilor de înlăturarea a materialului rulant (locomotivă + vagon) aflat pe viaduct, pe firuI I, în condiții  de maximă siguranță.