valcovDarius Bogdan Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului Viorica Dăncilă, fost senator de Olt şi fost ministru al Finanţelor, a fost scos de sub control judiciar, ieri, de judecătorii de la Tribunalul Dolj. Hotărârea a fost luată în procesul mutat aici de la Tribunalul Olt, în care fostul ministru al Finanţelor este judecat pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă. Pe fond, procesul a fost amânat pentru 23 mai a.c. Hotărârea nu este definitivă, putând fi contestată de procurori la Curtea de Apel Craiova.

Magistraţii de la Tribunalul Dolj au hotărât, ieri, să revoce măsura controlului judiciar faţă de fostul ministru al Finanţelor, Darius Bogdan Vâlcov, în procesul în care este judecat aici pentru două infracţiuni de luare de mită şi trafic de influenţă: „Revocă măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul VÎLCOV DARIUS BOGDAN prin Ordonanţa din 16.11.2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu drept de contestatie in termen de 48 de ore la comunicare. Pronuntata în sedinta publică din 09.05.2018, ora 14.50. pe fondul cauzei, pentru repetarea procedurii de citarea martorilor lipsă Rotea Cătălin-Ştefan şi Roşoga Romeo Cristian şi emitere mandate de aducere, precum şi citarea martorului Rotea Cătălin-Ştefan şi la locul de muncă Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina în vederea audierii, se amână cauza la 23.05.2018,”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj anul trecut, pe 20 iulie, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au admis cererea lui Bogdan Darius Vâlcov de strămutare a procesului de la Tribunalul Olt.