Consiliul Județean Dolj și Consiliului Raional Cimișlia (Republica Moldova) au semnat un acord de înfrățire

1357

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, și președintele Consiliului Raional Cimișlia, Iovu Bivol, au semnat miercuri, în plenul ședinței CJ, acordul de înfrățire între cele două unități teritorial-administrative.

Evenimentul a fost precedat de o întâlnire între conducerile celor două instituții din România și Republica Moldova, ocazie cu care a fost exprimată deschiderea pentru colaborare în identificarea și implementarea unor proiecte comune.

„Ne bucurăm ca, în aceste zile, să avem în județul nostru doi oaspeți importanți din conducerea Consiliului Raional Cimișlia, instituție cu care am semnat, astăzi, un acord de înfrățire, deschizând astfel calea pentru colaborare într-o serie de domenii, de la cultură și sănătate la educație și economie.

Desigur că fundamentul viitoarelor inițiative comune trebuie să includă și un schimb de experiență, un transfer de bune practici la nivel administrativ. De aceea, înainte de ședința Consiliului Județean, am stabilit o întâlnire cu domnul președinte Iovu Bivol și domnul vicepreședinte Gheorghe Netedu, un bun prilej pentru a prezenta cât mai detaliat principalele direcții strategice pe care le-am adoptat și urmărit pentru a asigura dezvoltarea zonei noastre, precum și modalitățile în care am acționat.

Accentul s-a pus pe rolul major pe care îl joacă accesul la finanțarea din fonduri europene, care, așa cum le-am precizat și oaspeților noștri, a permis o accelerare vizibilă a evoluției în mai multe sectoare gestionate de CJ, prin crearea sau modernizarea unor obiective emblematice.

În acest context, le-am vorbit despre modul în care am gândit și am pus în operă proiectul de revitalizare a Aeroportului Internațional Craiova, în care noi am văzut o posibilitate de creștere economică pentru Dolj și întreaga regiune, despre dificultățile și provocările pe care le-am depășit pe parcurs, dar și despre succesul acestui demers, tradus astăzi în sute de mii de pasageri și curse directe către metropole din Europa și din afara ei.

Am insistat, de asemenea, asupra parteneriatului reușit pe care îl avem cu Guvernul României și Primăria Municipiului Craiova, parteneriat în cadrul căruia, prin intermediul celor două platforme de afaceri ale Consiliului Județean, Parcul Industrial Craiova și High-Tech Industry Park, le oferim facilități și condiții atractive investitorilor dispuși să se instaleze aici și să creeze locuri de muncă.

Am trecut în revistă și alte investiții pe care, tot cu ajutorul fondurilor europene, le-am realizat în domenii esențiale pentru comunitate, fie că vorbim despre sănătate, despre asistență și protecție socială, fie despre cultură și punerea în valoare a potențialului turistic.

Am convenit cu invitații noștri să aprofundăm discuțiile în perioada imediat următoare și să identificăm proiecte concrete pe care să le implementăm în comun, pentru că ne dorim ca acest acord de înfrățire să genereze cât mai multe efecte benefice în viețile locuitorilor din județul nostru și din raionul Cimișlia“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Alături de președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, la întrevederea care a precedat semnarea acordului de înfrățire au mai participat vicepreședinții Oana Bică și Cosmin Vasile, administratorul public al județului, Cosmin Durle, secretarul județului Dolj, Anda Nicolae, consilierii județeni Dorel Luică și Cosmin Petruț Călin, precum și directorul Direcției Imagine și Coordonare Instituții Subordonate, Larisa Răducan.