O craioveancă de 29 de ani dată în urmărire la nivel național, a ajuns, ieri, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Craiova. Femeia a fost condamnată la 2 ani și 8 luni de închisoare cu executare pentru proxenetism și a fost găsită și ridicată de polițiștii IPJ Dolj din comuna Mischii.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, ieri, 8 august, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu suportul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, au depistat, în comuna Mischii, o tânără de 29 de ani, din Craiova, faţă de care Curtea de Apel Craiova a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

Persoana în cauză, în perioada 30 mai – 24 iulie 2012, împreună cu alte persoane, ar fi determinat, prin constrângere, mai multe minore, să practice prostituţia în localităţile Roma şi Ostia din Italia, obligându-le pe acestea să predea exploatatorilor banii obţinuţi din practicarea prostituţiei. Tânăra a fost încarcerată de poliţişti în Penitenciarul Craiova.