CS Podari a pierdut, 0-3, acasă cu FC Aninoasa

1589

1111Formaţia CS Podari a pierdut, cu scorul de 0-3 (0-2), meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în compania echipei FC Aninoasa, în etapa a 17-a din Seria 3 a Ligii 3.

Oaspeții au deschis scorul în secunda 40 a partidei. Negruț a lobat mingea peste Nica. Fundașii gazdelor au fost simple jetoane, iar dâmbovițenii și-au majorat avantajul în minutul 12. Dragomir a greșit în marginea careului, iar același Negruț a făcut dubla. Oaspeții s-au jucat cu ocaziile și mai puteau să puncteze în câteva rânduri.

În repriza secundă tot oaspeții au fost cei care au înscris. Călinescu a marcat după o pasă venită de la Negruț.

Podărenii au beneficiat de o lovitură de la 11 m, cel faultat fiind Raicea, dar colegul său Dorin Preda a trimis un șut slab parat de portarul advers.

În al doilea minut de prelungire, Cristina Dociorman l-a eliminat pe Adrian Cârstea pentru cumul de cartonașe galbene.

sursa: sportuldoljean.ro