Doljul și celelalte județe ale Olteniei, sub Cod galben de furtuni

847

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod Galben de ploi și furtuni, valabilă de sâmbătă până luni, care vizează Doljul și celelalte județe ale Olteniei.

Astfel, începând de sâmbătă, de la ora 12.00, și până luni la ora 21.00, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică. În plus, tot sâmbătă, de la ora 16.00, Doljul și alte 30 de județe intră sub Cod Galben. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și pe arii restrânse 30-40 l/mp, anunță ANM.