Un tânăr de 20 de ani, din Băilești, a ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, în această dimineață, după ce s-a răsturnat cu mașina în șanț, pe raza localității Radovan. Autoturismul a rămas suspendat pe plafon.

Potrivit primelor date ale polițiștilor IPJ Dolj, din cauza vitezei neadaptate la condițiile de drum, carosabilul fiind alunecos, tânărul de 20 de ani, din Băilești, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat cu mașina în șanț, pe raza localității Radovan. La fața locului au ajuns polițiștii, dar și pompierii ISU Dolj, tânărul fiind preluat și transportat la spital. (Foto: Info Trafic Craiova și Dolj)