Guvernul continuă programul național „Masa caldă în școli” și a majorat sumele alocate cu aproape 16 milioane de lei

0
451

Guvernul a aprobat, în ședința din 9 noiembrie a.c., Ordonanța de urgență privind continuarea programului național Masa caldă în școlidestinat preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, bugetul fiind majorat cu 16 milioane de lei.

Bugetul alocat programului a crescut de la 30,7 milioane de lei la aproape 46,7 milioane de lei, ceea ce a permis majorarea valorii pachetului alimentar cu aproximativ 40%: de la 7 lei, atât cât prevedeau normele anterioare, la 10 lei/zi/beneficiar.

Ca element de noutate, în vederea evitării organizării a două proceduri de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor, noua ordonanţă de urgenţă prevede trecerea de la an şcolar la an calendaristic, aspect ce contribuie la asigurarea continuităţii programului-pilot.

De asemenea, pentru evaluarea corespunzătoare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat, s-a decis implementarea acestuia pentru o perioadă mai lungă de timp, fiind necesară continuarea pilotării pentru cel puțin un ciclu de învățământ.

În urma pilotării programului în anii precedenți, s-au constatat o serie de efecte pozitive asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi, între care scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului și a întârzierilor la prima oră, formarea deprinderii la copii a unei alimentații sănătoase, consolidarea relației familie-școală prin implicarea părinților în educarea copiilor în privința unei alimentații sănătoase și reducerea migrației elevilor din unităţile de învăţământ din mediul rural către unităţile de învăţământ din mediul urban.

Implementarea Programului-suport constituie una dintre măsurile de prevenire şi, totodată, de intervenţie cu influenţă asupra părăsirii timpurii a şcolii în România, măsură prevăzută și în Programul de Guvernare 2017.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.