Guvernul Romaniei: Președintele Consiliului Județean va fi ales uninominal, intr-un singur tur

1281

Avem în ședința de astăzi un act normativ prin care modificăm modul de alegere a președintelui Consiliului Județean.

Am înțeles mesajul cetățenilor, respectiv dorința de a avea un rol mai important în ceea ce privește alegerea factorilor de decizie și de a-și exprima în mod direct opțiunea de vot cu privire la cei care iau măsuri pentru comunitate.

Vom modifica legislația, astfel încât președintele Consiliului Județean să fie ales din nou prin vot direct de comunitatea locală.

Revenirea la votul uninominal va crește legitimitatea, reprezentativitatea și stabilitatea președinților consiliilor județene, cei care, împreună cu primarii și consilierii pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităților locale.

Președintele Consiliului județean nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide, ci trebuie să reprezinte voința cetățenilor din fiecare județ, exprimată prin vot.

Legitimitatea dată prin vot este esențială pentru fiecare președinte de Consiliu Județean, pentru că îl responsabilizează să pună în practică obiectivele pentru care cetățenii i-au acordat votul.

Am luat această decizie ca un pas în înțelegerea mesajului dat de cetățeni la alegerile europarlamentare, dar și ca urmare a discuțiilor avute cu reprezentanții autorităților locale.

Domnule vicepremier Suciu, vă rog să explicați prevederile acestui act normativ la finalul ședinței de guvern.

Viorica Dancila 

premier Romania