Lia Olguța Vasilescu despre declarațiile lui Iohannis: Eu cred că domnul președinte se plictisește

1461

Fostul ministru al Muncii Lia Olguța Vasilescu, ieșire incendiară la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce, în urmă cu puțin timp, șeful statului a declarat că vrea să consulte din nou Parlamentul pentru a lărgi aria de teme cuprinse în intrebarea de la referendumul programat odată cu alegerile europarlamentare.

„Nu aș vrea să mă arunc să comentez prin contextul faptului că e 1 Aprilie și cred că a făcut o glumă. Ne-am distrat cu toții când am aflat că după ce a primit acceptul Parlamentului de a convoca referendum, vrea să consulte din nou Parlamentul pentru că nu a ajuns la o concluzie privind întrebarea după consultări cu persoane de la mișcarea #rezist sau cu unii magistrați precum Cristi Danileț. (…)

Noi putem să îi dăm câteva drafturi: câte case trebuie să furi ca să ajungi președintele României, de câte abuzuri e nevoie în justiție să introducem răspunderea magistraților. Eu cred că domnul președinte se plictisește”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

sursa: online.psd.ro