Mihail Genoiu: Am semnat astăzi trei contracte de investiții importante pentru Craiova

0
978

1. Reabilitare pod peste calea ferată către Melinești – Podul peste calea ferată, zona Triaj din nordul Craiovei, va intra în reabilitare. Deși prin contract constructorul are un termen de 3 luni pentru proiectare și 12 luni pentru execuție am fost asigurat că va face toate eforturile necesare ca până la începerea cursurilor școlare 2019-2020 calea de rulare rutieră să fie finalizată pentru a diminua disconfortul locuitorilor ce tranzitează zona. Ulterior se vor face și celelate lucrări de consilidare și reparațiile necesare.

2. Reabilitare bazin de înot Colegiul Carol I – instalații. Constructorul are un termen de 6 luni să înlocuiască vechile instalații de tratare a apei din bazin, a aerului și cele termice. Acestea nu mai erau utilizabile iar repararea lor costa mai mult decât înlocuirea cu unele noi. În paralel continuă și lucrările de amenajare din interior unde în această perioadă se lucrează la gresia specială din bazin.

3. Canalizare menajeră pe strada Fermierului – porțiunea din strada Fermierului ce nu avea canalizare menajeră urmează să aibă în maxim 3 luni. Imediat după vom finaliza toată strada Fermierului, nu doar porținea dinspre strada Brestei unde deja a fost turnat stratul principal de asfalt.

#AdministratiaPSD
#PodulMelinesti
#BazinulCarol
#StradaFermierului

Mihail Genoiu

primar Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.