Nouă irakieni ascunși într-un microbuz, printre echipamente pentru scufundări, depistaţi la P.T.F. Calafat

937

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Calafat – I.T.P.F. Giurgiu au depistat nouă cetăţeni din Irak, care au încercat să intre ilegal în ţară, ascunși într-un microbuz încărcat cu echipamente pentru scufundări, condus de un cetăţean turc.

În data de 11.07.2019, ora 14.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean turc la volanul unui microbuz, înmatriculat în Turcia. Acesta era însoţit de un conațional, care avea calitatea de şofer de rezervă. Cei doi transportau echipamente pentru scufundări acvatice din Turcia, cu destinaţia Franţa.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, descoperind astfel, în compartimentul marfă, nouă persoane de sex masculin.

În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că toate persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani. Acestea au declarat că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

De asemenea, la cercetări șoferii turci au susţinut că nu aveau cunoştinţă despre persoanele ascunse în compartimentul marfă.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei tuturor persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferii turci şi cei nouă irakieni fiind preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.