DISTRIBUIȚI

Muzeul Olteniei, Secţia de Istorie-Arheologie, organizează marţi, 31 iulie, ora 11.00, în spaţiul său interactiv din strada Madona Dudu nr. 14, festivitatea de premiere a participanţilor la cele trei ateliere creative derulate în cadrul proiectului cultural „Prietenii Istoriei”.

Peste 120 de copii au trecut pragul, în această lună, Muzeului Olteniei – Secţia de Istorie-Arheologie, fiind atraşi de misterele lumii preistorice, de frumoasele bijuterii şi podoabe purtate de domniţele de altă dată, de tainele descoperirilor arheologice din care, până la urmă, se (re)compune istoria.

Demarate cu multă emoţie şi aşteptări imense, în data de 3 iulie, de către specialiştii Secţiei Istorie-Arheologie, atelierele de creativitate au stârnit curiozitatea pasionaţilor de cultură şi istorie şis-au bucurat de un real succes, care va fi încununat marţi, dată la careva avea loc festivitatea de premiere a participanţilor la proiectului cultural-educativ „Prietenii Istoriei”.

Astfel, îndemânarea şi dedicaţia participanţilor vor fi recunoscute de către organizatori, Muzeul Olteniei conferindu-le tuturor diplome prin care li se acordă titlul onorific de „Prietenii Istoriei la Muzeul Olteniei Craiova”.

Propuse atât ca o modalitate practică de petrecere a timpului liber pentru cei mici, cât şi pentru a păstra contactul cu publicul tânăr şi a revitaliza interesul acestora pentru istorie şi arheologie, atelierele creative “Arta în preistorie”, ”Mânuţe pricepute” şi „Creaţie bijuterii”auşi au un important rol educativ, bazat pe un transfer interactiv, interdisciplinar, non-formalde natură a conduce imaginaţia şi creativitatea participanţilor de la artefactele istorice la dezvoltarea cunoştinţelor teoretice de cultură, istorie, artă preistorică.

Constituind o experienţă inedită pentru copii, atelierele au oferit cadrul optim pentru dezvoltarea creativităţiişi obţinerea de noţiuni teoretice despre  diferite perioade istorice, artefacte, obiecte şi povestea lor. Participanţii modulului „Mânuţe pricepute” şi-au arătat îndemânarea în prelucrarea lutului şi ipsosului, realizând vase ceramice şi statuete antropomorfe şi zoomorfe, având ca sursă de inspiriraţie chiar artefactele ce se găsesc în patrimoniul muzeal. În cadrul atelierului „Creaţie bijuterii”, copiii şi-au dat frâu liber imaginaţiei şi au creat obiecte de podoabă istorică– cercei, brăţări, coliere, inele. Tematicile diverse şi atractive, propuse de către specialiştii Muzeului Olteniei, stimularea consecventă a interactivităţii şi creativităţii celor peste 120 de participanţi, cu vârste cuprinse între 4-12 ani, au determinat familiarizarea micuţilor participanţi cu tehnici ce readuc la viaţă obiecte şi comori ale civilizaţiilor demult apuse, au constituit cadrul perfect pentru dezvoltarea de  noi prietenii, i-a îmbogăţit pe copii cu mai multe informaţii şi, deopotrivă, le-a oferit multe clipe de amuzament şi divertisment.