Spectacole în week-end și ateliere din 04 februarie, la Teatrul Colibri

1931

Sâmbătă, 02 februarie 2019, la ora 18:00 este programat spectacolul Gogoașa și Năzdrăvanul Petrișor, adaptare după povești populare rusești, scenariul și regia Alla Cebotari, pe care o regăsim și în distribuție alături de actorii Emanuel Popescu și Daniel Mirea. Scenografia este semnată de Iulia Goanță, iar muzica de Alin Macovei – Moraru.

Duminică, 03 februarie 2018, ora 11:00 este rezervată pentru Jocuri magice, un spectacol interactiv, vesel, despre valorile prieteniei. În distribuție: Adriana Ioncu, Alla Cebotari, Emanuel Popescu. Regia spectacolului este semnată de Titus Jukov, iar scenografia îi aparține lui Vladimir Cantor.

Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.

Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, telefon: 0251.412.473

Reamintim că după ora de începere a spectacolului accesul în sală nu mai este permis.

De luni, 04 februarie 2019, vor începe Atelierele Fabricii de povești electroColibri, pentru care s-au făcut înscrieri până la 31 ianuarie și care se vor finaliza în ultima zi a lunii martie.

Tot începând de luni, se vor derula atelierele organizate de Teatrul Colibri sub genericul Maratonul păpușilor, în vacanța copiilor, care se vor desfășura zilnic, în intervalul orar 11:00 – 19:00, în Sala Studio, prețul pentru un atelier fiind 10 lei / persoană. Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Colibri. Nu există un număr limitat de locuri și pot participa la cursuri copii de toate vârstele.