Unul dintre cele trei exemplare de struț de la Grădina Zoologică din Craiova a murit în această dimineață

1474

Reprezentanții RAADPFL Craiova anunță că unul dintre cei trei struți de la Grădina Zoologică din Parcul Nicolae Romanescu a murit astăzi.

Din nefericire, unul dintre cele trei exemplare de struț de la Grădina Zoologică din Craiova a murit în această dimineață. Este vorba de un struț African care se afla la Grădina Zoologică de aproximativ 11 ani. Exemplarul se afla sub atenta supraveghere a personalului pentru că prezenta semne de boală. Reprezentanții Grădinii Zoologice au anunțat conducerea Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Animalelor (DSVSA) Dolj. Cadavrul a fost transportat la sediul acestei instituții pentru eliberarea documentului sanitar-veterinar de necropsie.