Viceprimarul Craiovei Stelian Bărăgan și city-managerul Sorin Manda au fost voluntari pentru o zi

1156

Viceprimarul municipiului Craiova, Stelian Bărăgan, și city-managerul orașului, Sorin Manda, împreună cu alți tineri, au lăsat hainele de birou și au trecut la munca fizică. Aceștia au pus umărul, ieri, la amenajarea primului incubator de proiecte inovative care va fi pus la dispoziția studenților craioveni.

Voluntarii au muncit, ieri cu spor, pentru CRAF Craiova, primul Centru de Antreprenoriat Social din România. CRAF Craiova este o colaborare între Primăria Municipiului Craiova, Asociația Pentru Educație SV Oltenia (EDUCOL) și Ford Motor Company Fund.
Susținut de o investiție de peste un milion de dolari, oferită de Ford Motor Company Fund în parteneriat cu GlobalGiving, noul #CRAF va acționa ca un incubator de antreprenoriat social, unde studenții și absolvenții Universității din Craiova, dar și ONG-urile, pot crea și dezvolta proiecte inovative, care să conducă la progres social și economic. Scopul este acela de a avea un impact pozitiv asupra creșterii locurilor de muncă, a potențialului economic și a calității vieții locuitorilor din regiunea Oltenia. Între voluntari s-au aflat și viceprimarul municipiului Craiova, Stelian Bărăgan, și city-managerul orașului, Sorin Manda.