70 de ani de la primul meci oficial al Științei! Clubul a lansat un concurs

789

Astăzi, 5 septembrie 2018 se împlinesc fix 70 de ani de la primul meci disputat de Universitatea Craiova (pe atunci UNSR Craiova). Se întâmpla la Filiași. Pentru a marca această aniversare, reprezentanții clubului îndeamnă suporterii să scoată la vedere culorile alb-albastre, să facă o fotografie, iar 10 cele mai apreciate vor fi premiate.

Pentru a sărbători 70 de ani de la primul meci al Științei, oficialii clubului au anunțat pe pagina de socializare un concurs inedit: „Împodobiți-vă casa, mașina, cățelul, locul unde lucrați, împodobiți-vă pe voi înșivă chiar, cu culorile și însemnele noastre dragi. Transformați și vizual Craiova în ceea ce știm cu toții că este deja: un oraș care trăiește, visează și simte alb-albastru.

După ce ați pus steagurile, eșarfele sau fanioanele Științei sus, la locul lor, undeva unde să fie văzute de toată lumea, faceți o poză pe care să o postați în secțiunea „Comentarii”. Suporterii ale căror fotografii obțin cele mai multe like-uri / aprecieri vor primi un produs aniversar similar #Stiinta70 de la magazinul mobil”.

Cele mai apreciate 10 fotografii vor fi premiate, iar votul se încheie astăzi, la ora 23:59. Câștigătorii vor fi anunțați printr-o postare ulterioară pe pagina oficială de Facebook a clubului.