ABA Jiu: S.G.A Dolj a efectuat două lucrări de prevenire la Dunăre pentru a proteja gospodăriile şi terenurile oamenilor

1273

Administraţia Bazinală de Apă Jiu: S.G.A Dolj a efectuat două lucrări de prevenire la Dunăre
Administraţia Bazinală de Apă Jiu, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a intervenit, astăzi, în două puncte slabe de la Dunăre, pentru a proteja gospodăriile şi terenurile oamenilor.

Prima interveţie efectuată de către angajaţii S.G.A Dolj a fost în oraşul Calafat, zona Ciupercenii Vechi, pentru a apăra 4 gospodarii. Mai exact, cei 20 de muncitori au construit un dig format din 500 saci cu nisip si 20 kg de folie. Subliniem că aici o casă se află în zona inundabilă, motiv pentru care a fost nevoie de protecţia acestui zid, lucrarea fiind efectuată ca, odată crecut nivelul fluviulu,i apa să nu ajungă şi la celelalte trei case.
Cea de-a doua intervenţie a A.B.A Jiu – S.G.A Dolj a constat într-o lucrare de combatere a infiltraţiilor aval pe digul Duvalmul, în capăt, care apără satul Pisculeţ din comuna Piscul Vechi, pe lungimea de 100 metri. S-a intervenit cu folie cca 50 kg şi aproximativ 700 saci cu nisip.

Formaţia de Intervenţie Rapidă a acţionat cu 7 muncitori şi doi tesa, cu o autoutilitară, iar Formaţia Dunăre Bistreţ cu 5 oameni.

Lucrările de la digul Duvalmu continuă până la combaterea infiltraţiilor.
Pe lângă resurse umane au fost folosite resurse materiale şi maşini: saci, folie, autoutilitară, autobasculantă pentru transport nisip, autocamion.

Se continuă monitorizarea şi supravegherea până la revenirea situaţiei la normal.