Alina Tănăsescu, deputat PSD: Guvernul este obligat să dubleze alocaţiile copiilor! Răspunsul PNL este „nu vrem“!

646

Aşa cum era de aşteptat, judecătorii Curţii Constituţionale au dat o nouă palmă peste faţă Guvernului Orban-PNL, căruia i-au transmis, printr-o decizie în unanimitate, că este obligat să aplice legea adoptată de Parlament şi să dubleze alocaţiilor copiilor.

„Decizia CCR este una normală şi aşteptată. Problema este că a fost nevoie să ajungem aici pentru ca PNL şi «guwernul» preşedintelui să aplice o lege absolut constituţională şi care venea în sprijinul a sute de mii de familii.

Practic, vreme de 7 luni, liberalii le-au negat acestora dreptul de a le putea cumpăra propriilor lor copiilor haine, jucării ori, şi asta este o realitate tristă, alimente de bază! Pentru că dublarea alocaţiilor nu a fost, nici pe departe, o măsură populistă, aşa cum încearcă unii s-o descrie, ci o datorie pe care o avem, ca naţiune, faţă de copiii noştri. Cât de hain poţi totuşi să fii astfel încât să consideri aceşti bănuţi o «povară» pentru buget în timp ce instituţiile din subordinea guvernului fac, constant, achiziţii dubioase de sute de milioane de euro?!“, afirmă Alina Tănăsescu.

Parlamentarul doljean scoate în evidenţă faptul că Guvernul Orban-PNL dovedeşte o apetență periculoasă pentru nerespectarea legilor.

„Cred că suntem într-un punct critic dacă Executivul a ajuns să aplice legile votate şi adoptate de Parlament doar după ce este obligat de către CCR! Este incredibil câtă indiferenţă şi dispreţ arată liberalii faţă de lege şi faţă de procesul democratic şi, prin extensie, faţă de cetăţeni.

Nu este prima oară când Justiţia este obligată să intervină pentru a stopa deciziile nelegale ale acestui Guvern. Și, din nefericire, cred că nu va fi nici ultima oară“, a mai spus Alina Tănăsescu.