Anchetă după ce Gheorghe Dincă a acordat un interviu prin telefon din Penitenciarul Craiova

288

Polițiștii doljeni, sub supravegherea unui procuror, fac cercetări cu privire la modul în care, după gratii fiind, în Penitenciarul Craiova, Gheorghe Dincă a acordat un interviu prin telefon.

Polițiștii verifică modul în care bărbatul a intrat în posesia acelui telefon mobil.

Gheorghe Dincă a răspuns întrebărilor jurnaliștilor de la Gândul, iar după publicarea interviului, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat cercetări pentru a afla cum a ajuns telefonul la deținut.

„La data de 12 august a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de introducerea în mod ilicit de telefoane mobile și alte mijloace de comunicare la distanță, faptă prevăzută de Legea nr. 254 din 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, fiind întocmit dosar penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova. În fapt, un bărbat de 69 de ani, din județul Olt, încarcerat în Penitenciarul Craiova, ar fi beneficiat de un telefon mobil, introdus în mod ilicit, în spațiul de deținere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristan Grigorescu.

Sub supravegherea procurorului de caz, se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând fi dispuse măsuri în consecință.

Un interviu acordat de Gheorghe Dincă a apărut în Gândul. „Monstrul” de la Caracal a povestit cum a violat-o pe Alexandra Măceșanu și cum a legat-o apoi de pat, în „camera groazei”, dar și cum a fost anchetat de polițiști și procurori, inclusiv de ofițeri FBI. Dincă vorbește despre modul în care a decurs ancheta și cum ar fi fost forțat să-și recunoască faptele.

„Având în vedere aspectele apărute în mass-media cu privire la legătura telefonică
dintre o persoană privată de libertate și un jurnalist, conducerea Penitenciarului
Craiova aduce la cunoștința opiniei publice faptul că respectiva conversație s-a
realizat prin intermediul avocatului, fiind invocat dreptul la convorbiri telefonice, dar și
confidențialitatea interacțiunii cu apărătorul, În ceea ce privește aspectele prezentate, la nivelul instituției se desfășoară o cercetare administrativă pentru a se stabili dacă au existat încălcări ale cadrului legal în acest caz”, au declarat reprezentanții Penitenciarului Craiova.

La trei ani de când a fost arestat preventiv, acuzat că le-a violat, ucis și ars pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și Luiza Melencu (18 ani), procesul lui Gheorghe Dincă a ajuns la final în prima instanță, la Tribunalul Olt. În septembrie urmează să fie pronunțată sentința.