Artistul Nicu Alifantis: ”Oameni buni, La Cetate, la Dinescu, e Raiul pe Pământ!”

Artistul Nicu Alifantis face câteva aprecieri, într-o postare pe Facebook, la adresa Portului Cultural Cetate și a lui Mircea Dinescu, care i-ar face invidioși pe cei mai celebri bucătari și propietari de restaurante: 

”Și pentru că am pornit deja spre Cetate, mi-am amintit de prima mea vizită în august 2013, la Mircea Dinescu La Cetate.

Raiul
Auzisem din tot felul de guri, care de care mai simandicoase, ce minunăție e la Mircea Dinescu La Cetate. Măi să fie, mi-am zis, cum de n-am reușit să ajung pe-acolo, să văd cu ochii mei căprui minunea. Așa că, plecând de la Calafat spre casă, mi-am propus să mă abat pe la Dinescu. Nu erau decât câțiva kilometri. Zis și făcut. Ajung la locul cu pricina, străbătând, de altfel, un drum foarte pitoresc, de la comuna Cetate până la portul cu acelaşi nume. Firește, primul lucru pe care-l văd e Dunărea. Mi-am zis: Oltenii ăștia au complotat împotrivă-mi, zgândărindu-mi coarda sensibilă. La Calafat, Dunăre, la Cetate, Dunăre, deja mă simțeam ca-ntr-o croazieră. Fraților, da’ ce valuri emoționale… Oameni buni, La Cetate, la Dinescu, e Raiul pe Pământ! Există o energie atât de pozitivă, încât oricât de deprimat ai fi, renaști, îți vine cheful de viață, îți crește pulsul, ți se răvășesc toate simțurile și simțirile.
Am avut bucuria de a o întâlni pe Mașa Dinescu. Nu ne mai văzuserăm de câțiva ani buni, de la Teatrul Mic. Mi-a povestit de Divan Film Festival (Divanul degustătorilor de film și artă culinară), respectiv de „Comedia Balcanică”, tema ediției din acest an, de taberele de creație, de întâmplările frumoase petrecute la Portul Cultural Cetate. Am luat masa împreună, alături de câțiva invitați ai domniei sale pe care-i găzduia.
Astfel am realizat că La Cetate, Raiul se strecoară tiptil, discret, de pe pământ direct în papilele gustative ale omului. Agonie și extaz, ca să citez o carte dragă mie. Rar am mâncat bucate atât de bune, de rafinate, de parșive, desăvârșite opere de artă culinară, aș putea spune.
Pe poet, din păcate nu l-am întâlnit. Dormea. Scrisese toată noaptea. Am regretat, pentru că i-aș fi spus de la obraz, cât de cald, prietenos, nebănuit și incredibil de binefăcător e totul acolo, la ei. Dragii mei, Mașa și Mircea, vă iubesc și vă prețuiesc, de la Cetate pân’ la cer și-napoi. Am plecat spre casă, dar tot drumul am fost stăpânit de senzația că m-am uitat acolo. Așa că mi-am promis că într-o bună zi, mă voi întoarce pentru a mă lua-napoi!