Atelier de olărit pentru tineri, la Muzeul Olteniei

955

Muzeul Olteniei Craiova, Secția de Etnografie – Casa Băniei organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 și 15 ani, începând cu data de 21 iulie 2018, o fascinantă călătorie în lumea meșteșugurilor românești tradiționale, prin organizarea unui “Atelier de olărit”.

“Ne vom juca, vom experimenta și vom învăța despre taina și diversitatea lutului și pământului, vom afla lucruri noi despre tehnicile tradiționale folosite de bunii şi străbunii noştri la realizarea vaselor specific ceramicii de Oboga și Horezu, chiar de la meșterul ceramist Ștefan Trușca (Oboga, județul Olt). Demersul instituției vizează revalorificarea unui meșteșug din centre de olărit încă vii de pe teritoriu ţării: oboga (Olt), Horezu (Vâlcea), Sisești (Mehedinți, unde se realizează atât ceramică decorativă, cât şi vase destinate uzului gospodăresc”, este promisiunea specialiştilor muzeului.

Adresându-se în special publicului tânăr, instituţia muzeală dorește să realizeze o revigorare a acestui meșteșug tradițional, să promoveze creaţiilor populare din zona Olteniei pe segmentul ceramicii oltenești ca marca distinctivă a arealului specificat.

Atelierul de olărit se va derula în fiecare sâmbătă, în intervalul orar 09.00-12.00, în spațiul interactiv al secției, din str. Matei Basarab nr. 16, și va dura până la data de 10 septembrie 2018.