Ateliere gratuite de public speaking și dezbateri, in iulie, la ”Aman”

370

Comunicat de presă

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, prin secția Mediatecă și American Corner Craiova, în parteneriat cu Professor A’s International Academy, profesor Ana-Maria Demetrian, organizează în luna iulie ateliere gratuite de public speaking și dezbateri.

Atelierele se vor desfășura în în perioada 10-26 iulie 2023, în fiecare zi de luni, marți și joi, în intervalul orar 14:00-16:00 și se adresează elevilor din clasele VI-XII. Întâlnirile vor avea loc în sala „Marin Sorescu”.

În cadrul atelierelor, tinerii vor deprinde abilități de comunicare și argumentare a unor teme prestabilite, își vor dezvolta abilitățile de gândire critică și de rezolvare a unor situații, vor învăța să-și învingă teama de a vorbi în public prin înțelegerea unor strategii, tehnici de negociere și convingere.

Înscrierea se va face până la data de 7 iulie la sediul central al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă și American Corner sau la numărul de telefon 0251-532267, interior 110, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00 -15:00. Pentru înscriere, doritorii trebuie să cunoască limba engleză la nivel conversațional. Numărul de locuri este limitat.

 

Biroul de Presă al Bibliotecii Județene Alexandru și Aristia Aman”