Băut la volan, a oprit în fața Secției 4 Poliție Craiova și i-a luat la înjurat pe oamenii legii! Acum a ajuns după gratii

443

În cursul zilei de ieri, polițiștii craioveni au reținut un bărbat de 36 de ani, din municipiu, sub acuzațiile de ultraj și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Craioveanul, băut la volan, a oprit mașina într-o noapte în fața Secției 4 Poliție Craiova, i-a înjurat pe oamenii legii, apoi a încercat să fugă. Astăzi va fi prezentat instanței.

Potrivit IPJ Dolj, în dimineața zilei de 2 octombrie a.c., în jurul orei 04.30,  bărbatul ar fi coborât dintr-un autovehicul pe strada Păltiniș din Craiova, în fața sediului Secției 4 Poliție Craiova, unde ar fi adresat injurii la adresa instituției.

De asemenea, la vederea polițiştilor, bărbatul s-a urcat la volanul autoturismului cu care venise, pe care l-ar fi condus aproximativ 100 de metri, fiind oprit de polițiști pe aceeași stradă.

Polițiștii au identificat astfel conducătorul auto în persoana unui bărbat de 36 de ani, din Craiova.

Cel în cauză a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Conducătorul auto a fost condus ulterior la sediul secției de poliție, unde acesta a devenit agresiv verbal la adresa polițiștului care a întocmit actele de constatare în dosarul penal, proferând amenințări la adresa acestuia și a membrilor familiei sale. Având în vedere starea de fapt constatată, dosarul penal a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cercetările continuând sub aspectul șăvârșirii infracțiunilor de ultraj și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, în cursul zilei de ieri, în baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Dolj.

În cursul acestei zile, cel în cauză urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.