Comunicat de presă
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 24aprilie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescu.
Caracteristicile monedei sunt următoarele:
Metal | Argint |
Valoare nominală | 10 lei |
Titlu | 999‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 37 mm |
Greutate | 31,103 g |
Cant | zimțat |
Calitate | proof |
Aversulmonedei prezintă o mașină de scris care a aparținut poetului Nichita Stănescu și titlurile volumelor publicate de acesta, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2023”.
Reversul monedeiprezintă portretul și semnătura lui Nichita Stănescu, o poezie scrisă de acesta și inscripția ,,NICHITA STANESCU 90 DE ANI DE LA NASTERE”.
Monedele din argintvor fi ambalate în capsule de metacrilat transparent și vor fi însoţite de broşuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese.
Preţul de vânzare pentru moneda dinargint este de 440,00lei,exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare și certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 90 de ani de la nașterea lui Nichita Stănescuau putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția monedelor se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismaticahttp://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.