Cadastru gratuit la Robănești: aproape 9.000 de imobile, pregătite pentru intabulare

Un pas important pentru clarificarea situației juridice a proprietăților a fost făcut în comuna Robănești, județul Dolj, unde aproape 9.000 de imobile au fost măsurate și urmează să fie intabulate în mod gratuit pentru cetățeni.

Lucrările au fost realizate în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF), finanțat din fonduri europene și derulat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Rezultatele cadastrării vor fi afișate luni, 9 februarie 2026, atât la sediul Primăriei Robănești, cât și pe site-ul ANCPI.

8.822 de imobile identificate, pe o suprafață de peste 4.000 de hectare

În urma lucrărilor de înregistrare sistematică desfășurate la nivelul unității administrativ-teritoriale, au fost identificate 8.822 de imobile, cu o suprafață totală de 4.190 de hectare. Procesul a început în anul 2024 și nu presupune niciun cost pentru proprietari.

Cetățenii interesați au la dispoziție 60 de zile calendaristice de la data publicării pentru a depune contestații sau cereri de rectificare, în cazul în care constată neconcordanțe în documentele tehnice afișate.

Întâlnire de informare cu cetățenii

Joi, 5 februarie 2026, a avut loc un eveniment de informare dedicat locuitorilor comunei, privind publicarea și verificarea documentelor cadastrale. La întâlnire au participat Ana Maria Pităroiu, șeful Serviciului Înregistrare Sistematică din cadrul OCPI Dolj, Costin-Ionuț Ștefănescu, primarul comunei Robănești, precum și reprezentanții prestatorului lucrărilor.

Un avantaj major pentru comunitate

Finalizarea cadastrului general aduce beneficii importante pentru comunitate: siguranță juridică a proprietăților, facilitarea tranzacțiilor imobiliare, acces mai ușor la fonduri europene și reducerea litigiilor legate de terenuri și construcții.

Autoritățile locale și reprezentanții ANCPI recomandă cetățenilor să verifice cu atenție documentele afișate și să utilizeze perioada de contestații pentru corectarea eventualelor erori, astfel încât procesul de intabulare să se finalizeze corect și complet.