CALAFAT: La prima ediție a ”Sărbătorilor iernii”, autoritățile locale pregătesc multe suprize

2587

calafat 3Prin crearea acestui eveniment, aflat la prima ediție, primarul Lucian Ciobanu și Consiliul Local Calafat își propun să mențină vii tradițiile și obiceiurile de pe malul Dunării.

”După Revoluție am fost obișnuiți într-un anumit fel. A venit timpul, după 27 de ani, să schimbăm câte ceva, să creăm atmosfera de Sărbători de iarnă, pentru copii dar și pentru noi. Să păstrăm vii tradițiile. De aceea în perioada următoare vom încerca să avem tot mai multe evenimente, la care îi vom invita și pe cei din localitățile vecine. Pe lângă colinde și tot ceea ce ține de tradiții, copiii și cei tineri se pot bucura de parcul de distracții și de produsele de sezon de la comercianții care au poposit la noi în municipiu”, a spus primarul municipiului Calafat, Lucian Ciobanu.

Calafetenii dar și locuitorii comunelor vecine sunt invitații să trăiască atmosfera Sărbătorilor de iarnă în centrul municipiului Calafat. Organizatorii promit surprize și evenimente unice.