Candidatul PSD la Primăria Ișalnița, Tiberiu Dascălu continuă modernizarea și dezvoltarea comunei Ișalnița

385

Tiberiu Dascălu este candidatul PSD la Primăria Ișalnița. Acesta vine din funcția de consilier juridic superior din cadrul Primăriei Ișalnița și este hotărât să obțină un mandat de primar al comunei, principalul obiectiv fiind creșterea nivelului de trai al locuitorilor așa cum a făcut-o până acum primarul social democrat Ovidiu Flori.

După ce ani de zile, în comuna Ișalnița, au avut loc foarte multe realizări ale unei administrații PSD de nota 10, echipa social-democraților vine cu noi proiecte pentru comunitate. Tiberiu Dascălu este hotărât să atragă fonduri europene pentru un incubator de afaceri în valoare de 2,5 milioane de euro, dar și pentru a continua extinderea rețelelor de gaze, apă, canalizare și modernizare străzi.

Construire locuințe în Ișalnița

“Mă angajez să fiu la fel de atent la problemele comunității noastre, așa cum a făcut-o atâția ani administrația PSD. Voi face un Centru de zi pentru persoane vârstnice și un Centru cultural pe strada  Pr. Gr. Tolescu (vis-a-vis de școală). Vreau să mă axez foarte mult pe construirea locuințelor pentru tineri destinate închirierii, mai exact 32 de apartamente, dar și construirea de locuințe ANL (60 de apartamente) pe strada Primăverii”, a spus candidatul social-democrat la Primăria Ișalnița.

Scopul tuturor acestor investiții și proiecte îl constituie dezvoltarea continuă a comunei. Tiberiu Dascălu are o serie de proiecte ambițioase în mandatul său cum ar fi: înființarea unei zone de agrement și teatru de vară pe strada Mihai Eminescu, înființarea Muzeului comunei Ișalnița pe strada A.I. Cuza și amenajarea unor locuri de joacă pentru copii pe străzile: Jiului , Decebal, Pr.Gr.Tolescu, G. Enescu.

Înființarea unor perdele forestiere de protecție

De asemenea, candidatul PSD mai are pe lista de investiții înființarea unor perdele forestiere de protecție, modernizarea unei baze sportive și de agrement, atragerea de noi investitori în Parcul industrial și sprijin pentru comunitatea marginalizată  din comuna Ișalnița.

“Sunt adeptul transparenței totale, sunt receptiv la toate propunerile constructive și contez mult pe parteneriatul cu dumneavoastră și echipa PSD. Nu voi scăpa din vedere solicitudinea, competența, promptitudinea și profesionalismul funcționarilor publici în relația cu dumneavoastră. Doar împreună cu o echipă puternică, echipa social democrată, comuna Ișalnița va cunoaște o dezvoltare puternică”, a încheiat candidatul PSD la Primăria Ișalnița, Tiberiu Dascălu.

 

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ
– CUI Mandatar Financiar: 21200019