Câteva trucuri pentru întreținerea unei mașini second hand

893

O mașină are mereu nevoie de întreţinere, fie că vorbim de una nouă sau de una deja rulată. Totuși, există diferenţe în ceea ce înseamnă întreţinerea unei mașini second hand.

Iar acest lucru se datorează faptului că mașina respectivă a fost deja folosită și nu ai de unde să cunoști modul în care vechiul proprietar s-a îngrijit de mașină. De aceea, este important să cunoști o serie de trucuri ce îţi pot fi de real folos în întreţinerea unui autoturism la mâna a doua.

Unul dintre cele mai importante trucuri este curăţarea și ceruirea mașinii la intervale regulate de timp. După ce ai eliminat toată mizeria și resturile acumulate pe mașină, aplică cu atenţie un strat de ceară de cea mai bună calitate. Folosind acest truc și aplicând ceara respectivă, mașina ta va arăta ca nouă, protejând vopseaua mașinii pentru luni bune. De fapt, această acţiune trebuie derulată de maxim două ori pe ani.

O altă recomandare importantă pentru întreţinerea unei mașini second hand este aceea de a merge constant cu ea la service, cel puţin o dată pe an dacă nu există semne că ceva ar fi în neregulă. Fiind vorba de o mașină care a fost rulată, este important ca un specialist să mai arunce câte o privire din când în când să vadă dacă totul funcţionează corespunzător.

Întreţinerea unei mașini second hand presupune de asemenea ca orice mică problemă sau orice defecţiune minoră să fie rezolvată imediat ce aceasta apare. A lăsa lucrurile să evolueze până în momentul în care defecţiunea ar deveni ceva mai serioasă înseamnă riscul de a fi necesar un timp mai îndelungat pentru a rezolva defecţiunea respectivă, dar și o factură de plată mult mai mare.

Nu uita de lichidul de răcire! Schimbarea acestuia atunci când este momentul este extrem de important. A nu schimba lichidul de răcire la timp poate duce la probleme serioase la motor sau la coroziunea unor elemente ce asigură funcţionarea optimă a mașinii. Iar aceste probleme sunt de evitat, cu siguranţă.

sursa: agerpres.ro