Celule stem sau medicamente? Avantaje și dezavantaje

1057

Oamenii pun accentul pe un stil de viata sanatos și vor să aibă o viață cât mai lungă și fericită. O parte dintre aceștia au un regim alimentar strict și nu pot consuma dulciuri, mancare procesata sau fast food. Altii sunt nevoiți să urmeze un tratament regulat și nu se pot abate de la el. În cele ce urmează, vom vedea cum putem alege soluția potrivită în ceea ce privește sănătatea noastră – celule stem sau medicamente, două metode de menținere a sănătății.

Celulele stem – soluția vitală a oamenilor

Tehnologia a evoluat atât de mult, încât a scos la iveală o soluție pentru vindecare bolilor grave, cum ar fi leucemia, diabetul, cancerul la sân, scleroză multiplă, boli cardiace, anomalii ale celulelor roșii, limfoame Hodgkin, etc. Acesta fiind unul dintre principalele avantaje. Celule stem se găsesc în multe părți ale corpului, dar sursa bogată în celule este cordonul ombilical. Aceste celule au posibilitatea de a se transforma în celule sanguine și sunt utilizate în terapia cancerului în vederea reparării sistemului imunitar.

De ce ar trebui să utilizezi metoda cu celule stem? Mai jos vei găsi principalele avantaje!

Care sunt avantajele esențiale ale celulelor stem?

  • Celulele stem sunt benefice în momentul în care copilul tău, va avea probleme grave de sănătate, de exemplu: infarct miocardic. Producerea acestei afecțiuni, semnifică faptul că celulele cardiace sunt private de oxigen și nutrienți, ceea ce înseamnă că afectează funcționalitatea cordului. Acesta este momentul când celulele stem intervin și pot înlocui celulele afectate, astfel că inima poate funcționa foarte bine.
  • Un alt avantaj privind celulele stem este salvarea unui alt copil. Sora sau fratele persoanei care a efectuat procesul de colectare poate fi salvat / ă, fiind compatibili. Aceste celule pot fi donate altor copii care au mare nevoie de ele. Îți poți include copilul în programul “ Transplantul fraternal “, care este gratuit.
  • Unele clinici acoperă costul depozitării de sânge placentar și realizarea testelor esențiale pentru compatibilitate, în cazul în care te-ai hotărât să donezi celulele stem unui alt copil.

Medicamentele – metoda potrivită?

Majoritatea oamenilor iau medicamente și depind de ele în mod constant, ceea ce le face viața un pic mai ușoară. Medicamentul reprezintă o soluție bună, dar în momentul în care iei o doză destul de mare de pastile, organismul devine imun și nu mai poate lupta cu virușii. Luate în exces, ele pot deveni dăunătoare organismului și pot declanșa dureri, stări de amețeală sau chiar îmbolnăvirea organelor. De aceea, celulele stem sunt mult mai potrivite pentru vindecarea bolilor, datorită avantajelor enumerate mai sus. Medicamentele pot face mai mult rău decât bine în unele cazuri și trebuie prescrise si administrate cu grijă.

Așadar, având în vedere faptul că celulele stem oferă o șansa la vindecare și de salvare a altor oameni care au probleme grave de sănătate, putem spune că reprezintă o soluție bună și foarte utilă pentru omenire. Pentru a lua o decizie, este necesar să te consulți cu mai mulți specialiști, pentru a vedea în ce direcție te vor îndruma!