CJ Dolj a organizat dezbaterea „Strategiei de Dezvoltare a județului Dolj pentru perioada 2021 – 2027”

610
Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a condus, astăzi, o dezbatere strategia de dezvoltare a Doljului: Accesarea fondurilor europene este obiectivul principal pe care ni-l asumăm pentru următorii ani. Astfel, pentru a cunoaște direcțiile în care merită să investim bani și eforturi, lucrăm intens la elaborarea unei strategii de dezvoltare a județului.
Am organizat astăzi, la sediul Consiliului Județean Dolj, o dezbatere pe marginea proiectului „Strategia de Dezvoltare a județului Dolj pentru perioada 2021 – 2027”, document elaborat în cadrul un demers finanțat din fonduri europene.
Cu acest prilej, am vorbit despre primul capitol al acestui important document programatic, respectiv analiza situației economice, sociale și de mediu a județului Dolj. Este esențial să aflăm părerea tuturor factorilor implicați – mediul universitar și de afaceri, instituții publice, societate civilă, practic toți actorii principali ai vieții socio-economice a județului. Trebuie să verificăm informațiile care au rezultat până în acest moment și să le validăm, pentru a putea trece la următoarele capitole ale strategiei – viziune, obiective strategice, măsuri și, bineînțeles, portofoliul de proiecte.
Odată elaborată, strategia va fi supusă apoi dezbaterii publice, a precizat președintele CJ Dolj.