CJ Dolj: Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova continuă cu amenajarea incintei unității sanitare

0
225
21 noiembrie 2019
COMUNICAT DE PRESĂ
Investițiile derulate de Consiliul Județean (CJ) Dolj la Spitalul Clinic
Județean de Urgență (SCJU) Craiova continuă cu amenajarea incintei unității
sanitare, a declarat președintele CJ, Ion Prioteasa, care a precizat că este vorba
despre un demers cu o valoare de aproximativ 2,4 milioane de euro, ce vizează o
suprafață totală de peste 4 hectare.
„În cursul acestei săptămâni, a fost semnat contractul pentru proiectarea și
executarea lucrărilor pe care dorim să le realizăm în curtea Spitalului Județean și
prin care ne-am propus să reconfigurăm complet această zonă, măsurând peste
40.000 de metri pătrați.
Una dintre componentele principale ale proiectului constă în modernizarea
parcărilor existente, dar și în crearea unora noi, astfel încât suprafața cu această
destinație va urca de la aproximativ 5.000 la peste 14.000 de metri pătrați. Astfel,
vor fi asigurate, în total, aproape 700 de locuri pentru autovehicule, destinate atât
angajaților SCJU Craiova, cât și studenților de la Universitatea de Medicină și
Farmacie sau persoanelor venite în vizită la pacienții internați aici, ceea ce se
traduce într-un flux de câteva mii de oameni în fiecare zi.
Ne vom preocupa, totodată, de reabilitarea aleilor și a drumurilor de acces,
precum și de reamenajarea spațiilor verzi, sens în care este prevăzută și montarea de
bănci și foișoare. De asemenea, va fi realizat un sistem modern de iluminat pentru
întreaga incintă a spitalului, dar și unul pentru supravegherea video.
Această nouă inițiativă se înscrie în strategia Consiliului Județean, care, în
ultimii ani, a sprijinit sectorul sanitar printr-o serie de investiții, multe dintre ele
concentrate în jurul SCJU Craiova, unde în prezent se află în desfășurare lucrările de
modernizare și extindere a Unității de Primire a Urgențelor, dar și reparațiile
derulate etapizat, etaj cu etaj, în cadrul unui proiect în sumă totală de 4 milioane de
euro“, a declarat președintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.
Contractul pentru amenajarea incintei Spitalului Clinic Județean de Urgență
Craiova, cu o valoare de 11.534.308,4 lei, inclusiv TVA, a fost atribuit societății
Domarcons SRL. Durata de realizare este de 12 luni, dintre care 4 luni sunt
prevăzute pentru elaborarea documentației tehnico-economice, iar 8 luni pentru
executarea lucrărilor.
BIROUL DE PRESA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.