Claudiu Manda, după Comitetul Executiv Național al PSD: Ne vom face datoria față de români și vom duce la bun sfârșit mandatul primit

3976
Senatorul Claudiu Manda, președintele PSD Dolj, a explicat faptul că, în urma Comitetului Executiv Național desfășurat astăzi, se pot trage câteva concluzii clare:
– libertatea de exprimare a membrilor de partid în modul cel mai democratic în cadrul partidului este asigurată și tot ce este aruncat în public sunt doar dezinformări și manipulări ale adversarilor politici pentru a destabiliza partidul.
– PSD este cel mai democratic partid din România și, azi, am demontat și legenda cum că funcționăm sub o dictatură și că președintele Liviu Dragnea își impune ideile într-un mod totalitar.
Suntem cel mai mare partid din România și este normal să avem idei și opinii diferite. Important este că ni le putem exprima fără nici o problem în interiorul partidului, fără a ne pune cineva pumnul în gură.
În Comitetul Executiv Național am avut cu toții ocazia să ne exprimăm nemulțumirile, să evaluăm progresele programului de guvernare și să discutăm, cu toții, deschis, probleme de natura programatică dar și de percepție publică.
Am discuta despre direcții strategice și despre un posibil candidat comun PSD-ALDE la alegerile prezidențiale, președintele Liviu Dragnea spunând că: ”Cel mai important lucru este ca Iohannis să nu mai fie încă 5 ani președinte”.
Am decis că vom organiza referedumul pentru familie, am cerut colegilor din guvern informații mai multe cu privire la realizări, au fost exprimate nemulțumiri, critici, chestiuni normale, într-un partid viu și democratic cum e PSD.
Suntem conștienți de responsabilitatea uriașă a guvernării, și vom rămâne uniți. Nu vom cădea în capcana adversarilor politici care își doresc mai mult ca orice ca disputele interne, inerente, din PSD să se transforme în conflicte care să submineze unitatea partidului și care să facă din monolitul PSD, un partid mai mic, ușor manevrabil!
Sunt convins că nici un coleg responsabil nu va accepta să furnizeze muniție inamicilor politici și să le crească acestora șansele în competițiile electorale ce urmează.
PSD guvernează bine și cifrele și ratingurile de țară o demonstrează fără echivoc. Chiar azi, Standard & Poor s – cea mai mare agenție de rating a lumii – a menținut calificativele pentru România – ratingul aferent datoriei guvernamentale rămâne „BBB-/A-3” pentru datoria pe termen lung și scurt in valuta si in moneda locala, cat si perspectiva stabila. României are o poziție solidă sprijinită de nivelul moderat al datoriei externe si de perspectivele solide de creștere.
Ne vom face datoria față de români și vom duce la bun sfârșit mandatul primit, implementând integral programul de guvernare asumat. Unitatea este cheia succesului, fie că vorbim de membrii de partid sau pentru societatea românească.