Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a anunțat că terenul de peste 180 de hectare de la Coșoveni a obținut oficial titlul de parc industrial, prin ordinul semnat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Am obținut titlul de parc industrial pentru terenul de peste 180 de hectare de la Coșoveni, unde vom construi cea mai mare platformă industrială din sudul României. Este un proiect ambițios al Consiliului Județean Dolj, gândit să atragă investiții, să creeze locuri de muncă și să impulsioneze economia locală”, a declarat Cosmin Vasile.
Investiția totală este estimată la aproximativ 18 milioane de euro, cea mai mare parte urmând să fie acoperită din fonduri europene nerambursabile prin Programul pentru Tranziție Justă, iar restul din bugetul județului.
Noul parc industrial de la Coșoveni va fi cel de-al treilea dezvoltat de Consiliul Județean Dolj, dar și cel mai mare, fiind conceput cu infrastructură modernă, facilități fiscale și condiții atractive pentru investitori.
Proiectul se află în prezent în etapa de pregătire a documentației pentru depunerea spre finanțare, urmând să devină un pol de dezvoltare economică pentru întreaga regiune.



