Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj: Administrația județeană își dorește să schimbe imaginea infrastructurii rutiere din județ

0
596
Procesul de modernizare a infrastructurii rutiere este într-o dinamică permanentă, astfel că, în ciuda provocărilor pe care administrația județeană le-a avut în contextul pandemiei, calendarul de investiții s-a desfășurat fără probleme în anul ce a trecut. În acest moment, se lucrează la reabilitarea unei secțiuni de 8 km din drumul județean DJ 643D, pe raza localităților Bulzești, Seculești și Prejoi, până la limita cu județul Vâlcea. Lucrările au depășit deja jumătate din stadiul de execuție si sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, a anunțat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

În luna noiembrie s-au finalizat lucrările de modernizare a drumului ce leagă localitățile Țiu și Gogoșu, pe o lungime de aproape 3 kilometri, cu finanțare din bugetul Consiliului Județean Dolj.
Tot prin PNDL II se mai desfășoară alte două lucrări ce au avansat până la 85% din stadiul de execuție. Este vorba de modernizarea DJ 606C, pe o lungime de aproape 5 kilometri, în comuna Gogoșu, până la limita de județ cu Mehedinți, dar și modernizarea DJ542, pe o lungime de peste 27 de kilometri, între orașul Dăbuleni și limita cu județul Olt.
„Cu ajutorul finanțării europene am reușit să demarăm ample procese de modernizare pentru artere importante ale județului. Este vorba de modernizarea drumului DJ552, între Craiova și Sălcuța, pe o lungime de aproximativ 70 de kilometri, cu termen de finalizare în această vară. Și modernizarea DJ 561A a început anul trecut și are ca termen de finalizare toamna anului 2022. Lucrările urmează să se execute pe tronsoanele cuprinse între Giurgița și Moțăței, dar și de la Moțăței până la limita cu județul Mehedinți.
În afară de proiectele care se află în execuție, alte lucrări de infrastructură se află în stadiu de proiectare. Astfel, urmează să fie modernizate și DJ 652B, între DN65 și limita cu județul Olt, DJ 606A între Breasta și limita cu județul Mehedinți și DJ 552, pe o lungime de peste 37 de kilometri, toate cu fonduri din bugetul propriu.
Anul 2021 va reprezenta un an al continuării actualelor investiții, dar și demararea unora noi care să schimbe imaginea infrastructurii rutiere din Dolj”, a mai precizat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.