Cosmin Vasile: Stația de sortare de la Mofleni a devenit functionala

511

Începând cu data de 1 aprilie, stația de sortare a început să primească deșeurile colectate selectiv de la populație. În acest fel, bifăm un obiectiv important din calendarul de implementare al Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Dolj.

Stația de sortare de la Mofleni este cea mai mare din Oltenia și una dintre cele mai moderne din țară, cu echipamente și dotări care permit procesarea a până la 44.000 de tone de deșeuri pe an. Fiecare operațiune care se desfășoară în timpul procesului de sortare este monitorizată de sisteme de ultimă generație, înregistrată și apoi arhivată, astfel încât să existe o evidență exactă a cantităților de deșeuri procesate.

În stație vor fi aduse deșeurile colectate selectiv de către populația din 56 de localități, inclusiv Craiova. Acestea vor fi apoi sortate pe fracții: plastic, hârtie și carton, metal și sticlă.

Stația a fost realizată printr-un masterplan finanțat cu fonduri europene. Din cele peste 53 de milioane de euro obținute de Consiliul Județean Dolj pentru implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, aproximativ 9 milioane de euro au fost utilizate pentru construirea și operaționalizarea stației de la Mofleni.

#consiliuljudeteandolj, #investim, #fondurieuropene, #colectare, #selectiva, #deseuri, #statiesortare, #mofleni, #smid, #smiddolj

Cosmin Vasile

presedinte CJ Dolj