Craiova: Razii pentru verificarea respectării măsurilor anti – Covid la mall și în zonele aglomerate!

442

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Craiova, secţiile 1- 6, Biroului Rutier Craiova şi Compartimentului de Analiză şi Prevenire Dolj, dar şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj desfăşoară, în municipiul Craiova, o acţiune cu efective mărite, pentru prevenirea efectelor pandemiei de COVID-19. În ultimele 48 de ore, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate aproximativ 6000 de persoane, verificate 2500 de locaţii de interes și peste 400 de mijloace de transport şi controlate peste 90 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate au fost aplicate 117 sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020.

Potrivit IPJ Dolj, acţiunea vizează informarea cetăţenilor cu privire noile reglementări legislative pentru prevenirea răspândirii virusului Sars-Cov2 dar şi verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19. Portul măstii de protecţie, în mod corect, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatoriu în toate spaţiile publice deschise şi închise. Este interzisă circulaţia persoanelor între orele 22.00-05.00, cu excepţia persoanelor vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu virusul Sars-Cov 2. Accesul în instituţiile publice, în centrele comerciale, restaurante, cafenele, magazine nealimentare, cinematografe, săli de sport, săli de jocuri, locuri de joacă, hoteluri, este permis doar persoanelor vaccinate pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi a persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu virusul Sars-Cov 2. Evenimentele private, nunţile, botezurile sunt interzise. Este interzisă activitatea operatorilor economici în baruri, cluburi, discoteci.

Oamenii legii recomandă tuturor să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație şi măsurile impuse cu privire la carantină/izolare.