Craiova: S-a răsturnat cu mașina în timp ce era urmărit de polițiști

469

Noaptea trecută, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe Bulevardul 1 Mai, din Craiova au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, al cărui conducător nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliţie în funcțiune, pe mai multe străzi din Craiova. Urmărirea s-a finalizat la intersecția străzilor Popoveni cu strada Constantin Severeanu, unde, autoturismul în cauză a acroșat două autoturisme, parcate regulamentar, iar ulterior s-a răsturnat. Poliţiştii au legitimat conducătorul autoturismului, stabilind că este un bărbat de 39 de ani, din comuna Izvoare. Bărbatul a refuzat transportul la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, totodată, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie legală, anunță IPJ Dolj.