Craiova: Șofer Uber amenințat de doi bărbați

0
442

Abia a ajuns de câteva zile în Craiova serviciul de taxi Uber și un șofer a fost amenințat de doi bărbați. Se pare că ar fi vorba despre concurența locală, iar polițiștii au deschis dosar penal în urma plângerii șoferului.

Potrivit IPJ Dolj, azi, în jurul orei 17.00, polițiștii Secției 3 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 33 de ani, din Municipiul Iaşi, colaborator al unei unități comerciale ce are ca obiect de activitate transport de persoane în regim taxi, mai exact UBER, cu privire la faptul că în ziua de 15 martie a.c., în timp ce se afla in timpul serviciului, pe raza Municipiului Craiova, a fost ameninţat cu acte de violență de doi bărbați.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în cursul zilei de ieri, în timp ce efectua un transport persoane, bărbatul în cauză, ar fi luat în autoturism, la comandă, doi bărbați de 37 și 41 de ani, din Craiova, care l-ar fi amenințat cu acte de violență. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de amenințare iar cercetările sunt continuate urmând ca la finalizarea acestora să se propună soluție legală prin unitatea de parchet competentă, precizează IPJ Dolj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.