O veste importantă a venit de la Compania Națională de Investiții: Stadionul Tineretului a fost inclus pe lista sinteză a obiectivelor care vor fi finanțate din bugetul CNI. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
„Răspunsul vine ca urmare a demersurilor inițiate de Consiliul Județean Dolj pentru redarea Stadionului Tineretului circuitului sportiv. După consultarea cu Ministrul Tineretului și Sportului, Carol Eduard Novak, dar și după dezbaterea publică pe care am organizat-o la Craiova în această primăvară, am stabilit destinația pe care o va avea suprafața stadionului: arenă sportivă multifuncțională.
Suntem încrezători că vom reuși să oferim lumii sportive un complex la standarde înalte, care să poată găzdui evenimente de rang internațional.
În acest fel, vom finaliza o axă a sportului din Craiova, axă în care sunt incluse deja Stadionul «Ion Oblemenco», Stadionul de Atletism «Nicolae Mărășescu» și Sala Polivalentă.
Felul în care va arăta complexul va fi stabilit după faza de proiectare”, a precizat președintele CJ Dolj.




