Craiova: Un bărbat și o femeie au murit în fața unei clinici de pe Calea București!

0
180

Un bărbat și o femeie au decedat în această seară, în fața unei clinici medicale de pe Calea București din Craiova. Nu exista nici o legătură între cei doi, cărora li s-a făcut rău în timp ce așteptau. Echipajele SMURD ajunse la fața locului au încercat să-i resusciteze, însă fără rezultat.

Potrivit IPJ Dolj, în această seară, polițiști din cadrul Secției 3 Politie Craiova s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Calea București din Craiova, în fața unei clinici medicale, se aflau două echipaje din cadrul ISU Dolj, care efectuau manevre de resuscitare a unui bărbat de 79 de ani, din Craiova, însă fără rezultat, fiind din pacate, constatat decesul acestuia.

De asemenea, la scurt timp, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că în incinta clinicii respective, a decedat o femeie de 66 de ani, din Strehaia. Femeia figura în evidențele medicale cu afecțiuni, fapt pentru care medicul de familie va elibera certificat constatator al decesului. Trupul bărbatul de 79 de ani, fost transportat la morgă în vederea efectuării unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În această cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.