CSM CRAIOVA: Alergătorii de cursă lungă s-au întors încărcați de medalii de la Botoșani!

0
912

Astăzi a avut loc Campionatul Național de Cros, la Botoșani, competiție în care atleții noștri au avut evoluții importante ce le-au adus prezențe pe podium.

Șase medalii au fost cucerite de sportivii noștri în cadrul întrecerilor individuale și pe echipe, una de aur, două de argint și trei de bronz.

Cea mai importantă distincție a fost cea a echipei de seniori băieți, care a ocupat primul loc în clasament și astfel a câștigat titlul național.

În componența acesteia s-au regăsit Marius Bușcă, Alex Corneschi, Ionuț Betej și Andrei Ștefana.

Clubul nostru a avut o reprezentare consistentă și la întrecerea individuală, unde Alex Corneschi a cucerit argintul, iar Marius Bușcă bronzul.

Fetele au adus de asemenea rezultate cu care să ne mândrim, prin echipele de la senioare și tineret, dar și la individual. În configurația Ionela Puia, Elena Moagă, Claudia Necula și Alina Nițuleasa, echipa de senioare a obținut locul secund, iar la tineret sportivele Cristina Bălan, Diana Lătărețu și Alexandra Matei au compus echipa care s-a clasat pe locul trei.

Cristina Bălan a reușit să își dubleze performanța printr-un bronz la individual tineret. Meritele aparțin de asemenea și celor care se ocupă de randamentul sportivilor noștri, în acest caz fiind vorba de antrenorii Cristeana Cojocaru, Gabriela Ustabacieff, Mihai Chelariu și Ilie Elena.

Astfel, continuăm să menținem etalonul performanței craiovene la un nivel înalt în țară, prezența noastră fiind resimțită la majoritatea competițiilor naționale ale secțiilor existente în cadrul clubului.

Mulțumiri sportivilor, antrenorilor și tuturor celor care ne sunt alături în cursa pentru performanță!

Clubul Sportiv Municipal Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

3 × four =

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.