CSU Craiova luptă cu Hermannstadt pentru Cupa României

1073

trofeuCSU Craiova și-a aflat, aseară, adversara din Cupa României. Echipa din liga secundă, Hermannstadt, s-a calificat în finală după un parcurs de senzație, eliminând 4 echipe de primă ligă. După 1-0 în prima manșă a semifinalelor cu Gaz Metan Mediaș, sibienii s-au impus, ieri, și în retur, câștigând cu 3-2. Hermannstadt a reușit astfel cea mai mare performanță din istoria clubului. Hermannstadt e prima echipă din liga secundă care joacă finala, după 36 de ani. Finala Cupei, FC Hermannstadt – CS U Craiova, se va disputa pe 27 mai, pe Arena Națională și va fi transmis în direct la Digi Sport 1.