Depasiti si fara viziune administrativa, USR a trecut la nivelul ABERATIA ca politica de partid

0
296

Într-o zi în care Craiova a fost pusă pe harta centrelor medicale care oferă excelență în medicină, o organizație județeană de partid a încercat să minimalizeze proiecte majore și investiții de milioane de euro printr-o acțiune de imagine mincinoasă și răuvoitoare.

Acuzațiile de „nepăsare și incompetență”, formulate împotriva Consiliului Județean Dolj, demonstrează că cei care le-au prezentat în spațiul public nu înțeleg ce înseamnă o administrație responsabilă, strategică, orientată către nevoile reale ale cetățenilor.

Concret, administrația Consiliului Județean Dolj este acuzată că nu a asigurat cofinanțarea unui proiect din fonduri europene pentru construirea unei unități modulare de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) destinate pacienților cu Covid, în curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. În realitate, proiectul s-a dovedit a fi irealizabil, atât din punct de vedere tehnic, cât și financiar.

În primul rând, terenul propus pentru amplasarea containerelor se află într-o zonă care nu permite realizarea unei construcții cu platformă betonată, cum este cazul în acest  proiect, din cauza rețelei de utilități aflate în subteran.

În al doilea rând, demersul presupune conectarea construcției modulare la corpul principal de clădire al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova printr-o pasarelă care să asigure o legătură rapidă cu secția ATI. Doar că în studiul tehnic al clădirii Spitalului se specifică faptul că aceasta nu mai permite nicio altă structură adiacentă, în lipsa unor lucrări capitale de consolidare.

Din cauza impedimentelor tehnice de execuție, continuarea proiectului și cheltuirea a peste 2 milioane de lei, reprezentând valoarea cheltuielilor neeligibile din proiect, ar fi fost inutilă.

Mai mult, la momentul depunerii proiectului, nu s-a solicitat Consiliului Județean Dolj angajarea și asumarea asigurării cofinanțării, astfel încât suma necesară implementării demersului să fie apoi supusă aprobării, prin votul consilierilor județeni, conform Codului Administrativ.

Consiliul Județean Dolj nu își permite să cheltuiască sume imense pe proiecte concepute prost, fără finalitate și fără beneficii reale pentru pacienți. Proiectul depus solicita finanțarea pentru construirea unității modulare, dar nu și pentru asigurarea utilităților și dotărilor cu echipamente și aparatură medicală. Astfel, pentru a face funcțională această secție externă de ATI, ar fi fost necesare cheltuieli suplimentare, a căror valoare nu a fost luată în calcul. De exemplu, doar un pat pentru Terapie Intensivă, cu toate echipamentele necesare, valorează câteva zeci de mii de euro.

Politica noastră este orientată către nevoile reale ale pacienților din întreaga regiune Oltenia. De aceea, Consiliul Județean Dolj a investit zeci de milioane de euro, numai în ultimii ani, pentru infrastructură medicală și dotări de ultimă generație.

În timpul perioadei critice a pandemiei, s-au alocat bani pentru toate solicitările venite de la unitățile medicale din administrare sau din subordine. Numai la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova s-au alocat aproximativ 800.000 de lei pentru realizarea traseelor de oxigen medical, dar și pentru materiale și echipamente necesare gestionării crizei sanitare. Sunt fonduri care au rezolvat situații concrete, în momente critice.

În acest an, bugetul pentru capitolul Sănătate se ridică la peste 12 milioane de lei, sume care merg către proiecte viabile, care susțin actul medical și sprijină salvarea de vieți omenești.

Vineri, pe 15 aprilie, în prezența Ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, două dintre aceste investiții au fost inaugurate și vor fi accesibile pentru mii de pacienți cu afecțiuni grave. Unitatea Funcțională de Arși este unică în regiune și una dintre puținele din țară în care vor fi tratați, în regim de terapie intensivă, pacienți cu arsuri medii și grave. Clinica de Chirurgie Cardiovasculară, dotată cu aparatură de ultimă generație, va oferi posibilitatea unor intervenții pe cord cu grad ridicat de dificultate. De altfel, întreaga Clinică de Cardiologie a fost ridicată de la zero de Consiliul Județean Dolj.

De aceea, acuzațiile aduse de reprezentanții unui partid politic care nu are nici măcar reprezentanți în Consiliul Județean probează incapacitatea acestora de a înțelege complexitatea actului administrativ, demonstrând iresponsabilitate în cheltuirea banului public.

Consiliul Judetean Dolj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.