Deputatul PSD Dolj, Eliza Peța Ștefănescu: Doi ani de guvernare PSD înseamnă o viață mai bună pentru români

925

„Doi ani de guvernare PSD înseamnă o viață mai bună pentru români” – acesta este mesajul transmis astăzi, în plenul Camerei, de doamna deputat Eliza Peta-Stefanescu (Grupul parlamentar al #PSD).

”Peste doi ani au trecut de când Partidul Social Democrat a preluat #guvernarea și și-a luat angajamentul să le ofere românilor condiții mai bune de trai, într-o țară din ce în ce mai modernă.

Cifrele ne spun că Programul de Guvernare este realizat în măsură de 73% și că puterea medie de cumpărare a angajaților a crescut cu peste 20 de procente. Cea a pensionarilor se apropie de 19%, iar #România are, acum, un Produs Intern Brut mai mare cu 25%.

Mai important decât cifrele este, însă, nivelul de trai al românilor și faptul că acesta a crescut grație măsurilor luate de către guvernarea PSD.

Am reușit să îmbunătățim calitatea vieții prin creșterea pensiilor și a salariilor, am luat măsuri în domeniul protecției sociale, am înlesnit activitatea firmelor și am dat startul unor programe menite să ofere egalitate de șanse tuturor persoanelor. Indiferent că vorbim despre muncă, sănătate, educație, mediu, energie, turism, administrație publică, sport, cultură și multe altele, PSD nu a neglijat nicio categorie de cetățeni și niciun domeniu de activitate din țara noastră.

Nu putem vorbi despre o Românie modernă fără să vorbim despre #investițiiși despre #infrastructură. 15,4 miliarde de lei în plus vor merge, în acest an, față de anul trecut, către investiții, iar aproape jumătate dintre acești bani sunt destinați transporturilor.

Asta arată că vom continua ceea ce am început în acest domeniu: variante de ocolire, poduri, linii de transport feroviar, drumuri de toate categoriile, lucrări la aeroporturi, diguri, linii de metrou și multe altele.

Ca deputat de #Dolj, nu pot să nu mă refer la două investiții importante pentru cetățenii pe care îi reprezint, bugetate în acest an la Transporturi: drumurile expres Craiova-Pitești și Craiova-Târgu Jiu”, a precizat Eliza Peța-Ştefănescu.