A fost o dezbatere bună? Discutabil. A fost tensionată? Mai degrabă nu. Dar a fost, și asta e singurul lucru cu adevărat important acum. Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan au acceptat să iasă din zona de confort și să se confrunte, față în față, în văzul unei țări întregi. Asta, în România lui 2025, este deja un act de curaj. Exact de ceea ce duc lipsă cei doi ”fugari”, George Simion și Victor Ponta.
După ani de monologuri sterile, declarații „cu dedicație” și emisiuni aranjate, să vezi trei candidați principali la prezidențiale dând ochii cu adversarii și cu întrebările incomode e un semn că democrația nu e chiar în moarte clinică. Sigur, s-au simțit ezitările. S-au evitat coliziunile directe. Nimeni n-a riscat prea mult. Dar și asta spune ceva: trăim vremuri în care prezența la o dezbatere reală e o miză electorală în sine.
Crin Antonescu a demonstrat că experiența și stăpânirea de sine pot cântări greu într-un dialog civilizat. Lasconi a a putut să îl confrunte pe Nicușor Dan, iar Nicușor Dan a fost, ca de obicei, rece și lipsit de conținut. Trei stiluri. Trei lumi. Trei Românii.
Concluzia? Nu trebuie să ne placă dezbaterea. Dar trebuie să ne deranjeze profund atunci când ea nu are loc. Pentru că, în lipsa ei, ne mai rămân doar afișele, reclamele și manipulările. Și atunci alegem pe întuneric.
