Doi elevi de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Craiova felicitați de polițiști după ce au predat un portofel cu aproape 1000 de lei

2152

Conducerea Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” Craiova s-a trezit astăzi cu Poliția la ușă. Doar că nu pentru vreo reclamație. Un polițist de la Secția 5 a venit să felicite doi elevi de clasa a IV-a, care au găsit pe stradă un portofel cu documente și aproape 1000 de lei și l-au predat polițiștilor.

Reprezentanții unității de învățământ spun că „La noi nu doar se învață despre onestitate. Se și practică!”. Cei doi elevi sunt Andi Gavrilă și Ștefăniță Iancu, din clasa a IV-a D. Ei au găsit ieri un portofel cu acte și aproape 1000 lei, și l-au depus la Sectia 5 Poliție Craiova. Agent șef Ovidiu Pătărău a venit astăzi să îi felicite pentru gestul lor.