Doi suspecți de proxenetism prinși la vama Nădlac și reținuți de procurorii DIICOT Craiova

438

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Craiova au pus în executare 2 mandate de aducere privind 2 bărbați, bănuiți de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și spălare a banilor. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore de procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova.

IPJ Dolj a anunțat că, în cursul zilei de ieri, 17 noiembrie, cei doi bărbaţi, de 35 şi 33 de ani, au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră, în punctul de trecere Nădlac 2, pe sensul de intrare în România, aceştia fiind preluați apoi de poliţişti de combatere a criminalităţii organizate. Cei doi fac parte din gruparea de proxeneți destructurată săptămâna trecută de polițiștii BCCO Craiova și procurorii DIICOT.

Reamintim faptul că, la data de 11 noiembrie a.c., au fost puse în aplicare 23 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Dolj, Gorj, Olt, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Giurgiu și Ilfov, la locuințele unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și spălare a banilor.

În baza probatoriului administrat, 8 persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, fiind desfășurate în continuare activități pentru punerea în aplicare a tuturor mandatelor de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea acestor infracțiuni.

Astfel, din cercetările efectuate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova și procurorii D.I.I.C.O.T. au rezultat indicii că bărbaţii, împreună cu alte persoane din Craiova, Sibiu și București, ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat cu preocupări infracționale privind racolarea, transportul şi exploatarea sexuală a mai multe minore şi tinere în Germania, Marea Britanie şi Austria.

La data de 17 noiembrie 2020, cei doi bărbaţi, de 35 şi 33 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul acestei zile, să fie prezentaţi Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă.

La activitate au participat poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timişoara și Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți